TAS,episodul 2
Clubul de go il gasisem dar greul abia acuma incepea. Mi-am dat repede seama ca eram cel mai slab dintre jucatorii de go galateni. Dat fiind ca eram mai varstnic decat ei, aveam o senzatie penibila atunci cand ma altoiau fara mila si respect! Cei mai tari pe goban erau Bogdan si Marian; ei jucau altceva decat noi ceilalti. Eu, cel putin , nu intelegeam prea mult din partidele lor. Erau, cred eu acuma, cam 10-15 kyu distanta intre mine si ei doi, eu fiind, la acea vreme, pe la 20 kyu. Totusi, se juca relativ putin la handicap, sau asa tin eu minte. Primul pe care l-am batut la tabla a fost Stratan. Inginerul asta de vreo 40 de ani juca la fel de naiv ca mine si nu mi-a fost greu sa-l depasesc. Incet-incet am inceput sa castig si la ceilalti, mai intai rar, apoi din ce in ce mai des. Dar abia dupa unu- doi ani am reusit sa castig prima partida la Bogdan. Nu mai tin minte cand dar tin minte cum: cu 1/2 punct. Si numai dupa ce la o prima socoteala iesisem batut cu juma de punct. Dar am descoperit undeva pe tabla un ochi de un punct neacoperit. Am avut o reactie neobisnuita pentru mine: am strigat in gura mare 'am castigat!' fara sa mai tin cont de ceilalti din jurul meu. Kuki Gamulea si Turcu si-au exprimat regretul ca am castigat: 'Ai avut un noroc kolosal!' a zis Kuki. 'Bulan urias' a zis Turcu, desi in gand o fi zis bulangiu! Pentru mine nu mai conta. A fost prima partida care m-a marcat din lungul sir al partidelor jucate de mine timp de 25 de ani.
Evident ca acea partida castigata la Bogdan a fost o intamplare. La Bogdan nu am castigat decat foarte rar. Atita timp cat a jucat, Bogdan a fost mereu mai bun ca mine iar stilul lui de a juca nu l-am putut contracara decat foarte rar si numai cand gresea el. Dar aceste lucruri erau irelevante pentru mine. Eu nu voiam sa fiu mai tare decat ceilalti. Eu jucam go doar pentru senzatiile pe care le traiam atunci cand jucam. Desigur ca voiam sa castig si ma suparam cand pierdeam, mai ales cand pierdeam din prostia mea, dar ceea ce conta pentru mine era doar feeling-ul , emotia, placerea intensa care insotea fiecare mutare buna (sau care se dovedea, mai tarziu, buna). Cand greseam si luam bataie ma suparam dar si atunci senzatia era placuta: doream revansa , cat mai repede! De aceea spun ca acest joc a fost, pentru mine, o experienta umana neobisnuita: eu jucam doar ca sa simt ca traiesc acele senzatii inefabile, de detasare completa de lumea urita in care eram silit sa traiesc in acea vreme. Era aproape o experienta de extracorporalitate: aveam senzatia ca ma pot detasa de corpul meu fizic si survolam ca o pasare gobanul care capata dimensiunile unui ses nesfarsit. Pacat ca aceasta senzatie dura atit de putin !
Cert este ca prin 1986 eram considerat, ca tarie de joc, al treilea jucator din oras. Singurii jucatori la care aveam scor negativ erau Sorin si Bogdan. Bogdan era studios, citea cartile pe care le avea si aplica pe tabla ce invata. Juca elegant, cauta forme frumoase, armonioase si banuiesc ca el credea ca va castiga daca va aplica riguros principiile enuntate in carti. De fapt, cred ca Bogdan incerca sa traiasca si in afara gobanului conform acelor principii. Daca Bogdan ar fi continuat asa cum a pornit, sunt sigur ca Galatiul ar fi fost acum mult in fata Brailei ca valoare in GO. Sorin era cu totul altfel. El nu prea studia (sau ma insel eu) dar avea un simt al directiei de joc viitoare cu totul deosebit. In fuseki, Sorin juca intotdeauna cateva tenuki, ignora mutarea adversarului, uneori nu raspundea unui kakari si pune cateva pietre carora nu le vedeam menirea. Mult mai tarziu am inteles ca Sorin prevedea directiile de dezvoltare ale unor lupte locale si-si planta pietre-ajutor. Nu numai atat: el incerca sa conduca lupta in directia acelor pietre-capcana. Asta insemna o intelegere mult mai profunda decat a mea a cea ce insemna Go. De aceea eu cred ca Sorin avea un potential de jucator puternic mai mare decat Bogdan.
Asa se face ca in primavara anului 1986, intre 30Aprilie si 5 Mai, eu si cu Sorin am plecat la primul turneu national de go, cel de la Cluj, care a dat primul campion al tarii la acest joc. desigur ca nu am jucat pe tabloul turneului principal, ci doar la OPEN-ul organizat in paralel, in sistem MacMahon. Merita spus ca Sorin , cu 5 victorii, a reusit un foarte bun loc 6 sau 7, din 22 de jucatori. Eu am iesit al 2-lea din coada (asa ca sa nu insistam!).Primul campion national al Romaniei la GO a fost un doctorand chinez, Zhang Hai Tao, 3 d, care i-a invins pe rand pe Radu Baciu, Lucretiu Calota si pe altii pe care nu-i mai tin minte si care, apoi, vor deveni si ei, campioni. Atunci l-am cunoscut pe Walter Schmitt, 3d, din Timisoara, un mos simpatic de peste 60 de ani, singurul roman cunoscut si cotat cu rang oficial de catre japonezi. Acesta invatase jocul prin 1940, jucase pina in '45 apoi renuntase, din lipsa de adversari in tara. Era atunci o vreme in care se juca numai sah.
Tot atunci l-am cunoscut personal pe Gheorghe Paun care mi-a povestit cum a ajuns el sa joace go. Povestea este urmatoarea: el era asistentul matematicianului Solomon Marcus, la Universitatea din Bucuresti. Acesta participase, cu cativa ani inainte, la un simpozion stiintific in Japonia de unde se intorsese cu cateva carti in limba engleza despre jocurile logice, printre care si una de GO. I le daduse asistentului sau, care a fost captivat de posibilitatile de dezvoltare a intelectului tinerilor pe care le-a descoperit in jocul de GO. La vremea cand imi spunea asta, Gh. Paun avea taria de joc de cca. 7 kyu. Studentii lui insa, jucand cu chinezul mai sus amintit, devenisera mai puternici ca el.
Asa se poate considera ca Galatiul a participat, chiar daca fara rezultate notabile, la inceputul istoriei GO-ului in Romania. Despre urmatorul turneu, campionatul pe echipe, de la Brasov, voi povesti intr-un episod viitor.
Evident ca acea partida castigata la Bogdan a fost o intamplare. La Bogdan nu am castigat decat foarte rar. Atita timp cat a jucat, Bogdan a fost mereu mai bun ca mine iar stilul lui de a juca nu l-am putut contracara decat foarte rar si numai cand gresea el. Dar aceste lucruri erau irelevante pentru mine. Eu nu voiam sa fiu mai tare decat ceilalti. Eu jucam go doar pentru senzatiile pe care le traiam atunci cand jucam. Desigur ca voiam sa castig si ma suparam cand pierdeam, mai ales cand pierdeam din prostia mea, dar ceea ce conta pentru mine era doar feeling-ul , emotia, placerea intensa care insotea fiecare mutare buna (sau care se dovedea, mai tarziu, buna). Cand greseam si luam bataie ma suparam dar si atunci senzatia era placuta: doream revansa , cat mai repede! De aceea spun ca acest joc a fost, pentru mine, o experienta umana neobisnuita: eu jucam doar ca sa simt ca traiesc acele senzatii inefabile, de detasare completa de lumea urita in care eram silit sa traiesc in acea vreme. Era aproape o experienta de extracorporalitate: aveam senzatia ca ma pot detasa de corpul meu fizic si survolam ca o pasare gobanul care capata dimensiunile unui ses nesfarsit. Pacat ca aceasta senzatie dura atit de putin !
Cert este ca prin 1986 eram considerat, ca tarie de joc, al treilea jucator din oras. Singurii jucatori la care aveam scor negativ erau Sorin si Bogdan. Bogdan era studios, citea cartile pe care le avea si aplica pe tabla ce invata. Juca elegant, cauta forme frumoase, armonioase si banuiesc ca el credea ca va castiga daca va aplica riguros principiile enuntate in carti. De fapt, cred ca Bogdan incerca sa traiasca si in afara gobanului conform acelor principii. Daca Bogdan ar fi continuat asa cum a pornit, sunt sigur ca Galatiul ar fi fost acum mult in fata Brailei ca valoare in GO. Sorin era cu totul altfel. El nu prea studia (sau ma insel eu) dar avea un simt al directiei de joc viitoare cu totul deosebit. In fuseki, Sorin juca intotdeauna cateva tenuki, ignora mutarea adversarului, uneori nu raspundea unui kakari si pune cateva pietre carora nu le vedeam menirea. Mult mai tarziu am inteles ca Sorin prevedea directiile de dezvoltare ale unor lupte locale si-si planta pietre-ajutor. Nu numai atat: el incerca sa conduca lupta in directia acelor pietre-capcana. Asta insemna o intelegere mult mai profunda decat a mea a cea ce insemna Go. De aceea eu cred ca Sorin avea un potential de jucator puternic mai mare decat Bogdan.
Asa se face ca in primavara anului 1986, intre 30Aprilie si 5 Mai, eu si cu Sorin am plecat la primul turneu national de go, cel de la Cluj, care a dat primul campion al tarii la acest joc. desigur ca nu am jucat pe tabloul turneului principal, ci doar la OPEN-ul organizat in paralel, in sistem MacMahon. Merita spus ca Sorin , cu 5 victorii, a reusit un foarte bun loc 6 sau 7, din 22 de jucatori. Eu am iesit al 2-lea din coada (asa ca sa nu insistam!).Primul campion national al Romaniei la GO a fost un doctorand chinez, Zhang Hai Tao, 3 d, care i-a invins pe rand pe Radu Baciu, Lucretiu Calota si pe altii pe care nu-i mai tin minte si care, apoi, vor deveni si ei, campioni. Atunci l-am cunoscut pe Walter Schmitt, 3d, din Timisoara, un mos simpatic de peste 60 de ani, singurul roman cunoscut si cotat cu rang oficial de catre japonezi. Acesta invatase jocul prin 1940, jucase pina in '45 apoi renuntase, din lipsa de adversari in tara. Era atunci o vreme in care se juca numai sah.
Tot atunci l-am cunoscut personal pe Gheorghe Paun care mi-a povestit cum a ajuns el sa joace go. Povestea este urmatoarea: el era asistentul matematicianului Solomon Marcus, la Universitatea din Bucuresti. Acesta participase, cu cativa ani inainte, la un simpozion stiintific in Japonia de unde se intorsese cu cateva carti in limba engleza despre jocurile logice, printre care si una de GO. I le daduse asistentului sau, care a fost captivat de posibilitatile de dezvoltare a intelectului tinerilor pe care le-a descoperit in jocul de GO. La vremea cand imi spunea asta, Gh. Paun avea taria de joc de cca. 7 kyu. Studentii lui insa, jucand cu chinezul mai sus amintit, devenisera mai puternici ca el.
Asa se poate considera ca Galatiul a participat, chiar daca fara rezultate notabile, la inceputul istoriei GO-ului in Romania. Despre urmatorul turneu, campionatul pe echipe, de la Brasov, voi povesti intr-un episod viitor.
publicat de Teodor Sandu | 10:59
2 comentarii:
Vreau sa amintesc inca un element. Printre cei invinsi de Zhang Hai Tao si care, ulterior, va deveni campion national, cu rezultate notabile si afara, la CM Go Amator, a fost si Mihai Bisca. Cu el, sau mai precis cu familia lui, s-a petrecut urmatorul fapt: intr-o seara am primit un telefon in camera de hotel (unde stateam cu Sorin balaban). Telefonul era de la mama lui Bisca, care m-a rugat sa-i caut baiatul si sa-l anunt sa dea un telefon urgent acasa. Asa am si facut (cu acest prilej l-am si cunoscut personal) numai ca nu asta a fost important. Abia cand am ajuns la Galati, dupa cateva zile, am aflat ca undeva in Ukraina, la Cernobil, explodase un reactor atomic iar norul radioactiv se deplasa spre vest pe deasupra Romaniei (pe deasupra Ardealului). Probabil ca mama lui Mihai l-a avertizat despre acest lucru pentru ca apoi, restul zilelor, l-am vazut pe acesta purtind o giaca de fis matlasata si cu gluga pe care o tinea mereu pe crestet.
E doar un aspect pe care am vrut sa-l mentionez. Turneul de la Cluj mi-a ramas viu in amintire si datorita acestui fapt.
Ambitios cum te stiu...cred ca deja invingi pe multi!
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire