Cristi ZAMFIRACHE

• In ce an ati avut primul contact cu go-ul si in ce imprejurari?

M-am intalnit cu GO-ul prin liceu (cred ca era prin '88) cand un amic, cu care exploram calculatoarele si jocurile logice, a venit cu o cutie in brate. Era acel set cu piese de carton, iar noi am citit la repezeala regulamentul, care incapea pe o foaie, si am dat drumul primei partide. Imi pot inchipui ce intelegeam noi atunci, dar oricum concluzia a fost ca jocul e dezamagitor. Si timp de vreo 2 ani nu m-am mai atins de el. Dupa care am descoperit ca si colegul meu de banca stia sa joace. Si ca sa ne mai treaca plictiseala in anumite ore, am inceput sa mazgalim foi de matematica. Cum la inceput luam bataie sistematic am cautat o metoda sa imi imbunatatesc nivelul; si am gasit "Initiere in GO" a domnului Paun. Dupa o prima lectura, am facut faimosul test de la sfarsit si am descoperit bucuros ca deja 'am' o tarie de cam 1 dan !
Cam in acest punct am avut contactul cu realitatea: intr-o zi, ne-a gasit Bogdan Creanga pe faleza, jucand o partida. A zambit putin cand i-am spus 'rangul' meu si mi-a spus sa pun 9 pietre pe tabla. Rezultatul ... evident! Insa tot raul spre bine pentru ca Bogdan mi-a indicat drumul spre club. Si apoi drumul comun parcurs de mai toti: concursuri, studiat cartile trase la Xerox de domnul Stihi si imprumutate cu generozitate de proprietari, progrese uneori mai lente alteori mai rapide si o lunga lista de oameni care mi-au lasat amintiri placute.

• Motivati-va atractia fata de go.

Intotdeauna am fost atras de jocurile care puteau pune catusi de putin mintea la contributie. Incepand cu cele logice existente in acele vremuri, trecand prin sah, unde cred ca numai un accident m-a oprit din drumul spre competitii, si terminand cu GO-ul. A ramas GO-ul, pentru ca, dincolo de atractia intelectuala, intotdeauna am vazut in el o anumita armonie si frumusete. Si aspectul acesta ma face sa ma reintorc la el si acum, cand timpul liber imi este mult mai redus. Dar nu pot sa neglijez nici o alta fateta, descrisa in 'Hikaru': in GO, progresul legat de existenta unui rival. La mine asa a fost: ambitia de a depasi acesti rivali a produs cele mai spectaculoase progrese.

• Ce jucatori ati intilnit la primele contacte cu clubul de go?

Clubul era cel de care-si aduc aminte si ceilalti: Bogdan Creanga, Iulian Ilie, Costel, Sandu, Profesorul, Marian Zilisteanu, brailean, student la Galati. Era mult entuziasm in jocul incepatorilor si multa dorinta din partea celor mai buni in a ne ajuta sa progresam.

• Ce jucatori v-au influentat evolutia ulterioara?

E greu de spus avand in vedere ca aproape toti adversarii din fata tablei mi-au lasat amintiri placute. Si avand in vedere ca nu sunt profesionist, asta a contat mai mult decat contributia la progresul meu. O prima mentiune ar fi la adresa lui Bogdan Creanga fara de care nu as mai vorbi acum despre GO. Si al carui stil riguros il retin si astazi. Apoi Marian de a carui contributie la progresul meu initial imi aduc aminte. Nu pot sa-i trec cu vederea pe Iulian Ilie, unul dintre liderii acelui moment, si pe Sandu, care ulterior a fost foarte legat de progresul meu. Tot atunci am inceput prietenia cu Pintilie Costel, prietenie care mai rezista si acum si care s-a intins dincolo de granitele jocului. Dupa care a urmat studentia la Bucuresti, pe care datorita mai multor factori (nucleul de jucatori puternici, timpul pe care-l aveam la dispozitie, existenta constanta a concursurilor) as numi-o 'perioada de aur' a evolutiei mele. Aici cel mai mult m-a ajutat grupul de braileni si in special Florentin Beznea, cu care am jucat constant pe tot parcursul facultatii. Pentru mine, el a fost primul motor care m-a impins spre a studia mai mult. Iar spre sfarsitul perioadei ii tin minte pa baietii de la Sakura, Dragos Bajenaru si Vali Gheorghiu. Desi deja erau peste nivelul meu, in mod inexplicabil pentru mine continuau sa accepte sa jucam si sa-mi explice unde greseam.

• Care v.au fost adversarii preferati?

Nu cred ca am avut adversari preferati sau 'antipatici'. Dar ii tin minte pe cativa. Sandu Teodor, al carui stil de a se baga in orice moyo ma enerva la culme (in mod constructiv). Mult din entuziasmul meu de a juca era legat de acest 'handicap': invada peste tot iar eu nu reuseam sa-i prind grupurile. Mai tarziu am aflat ca stilul asta (cu diferentele date de rang) e practicat si de unii profesionisti de top. Cert este ca atunci cand am reusit sa-l depasesc ceva s-a rupt in entuziasmul meu. O lunga perioada mi-a pierit cheful sa mai joc.
Corina Tarina : cu ea am progresat multa vreme cot la cot. Stiu ca fiecare intalnire cu ea in concurs avea pentru mine o miza deosebita: era examenul in urma caruia imi spuneam daca am progresat in ultima perioada sau nu.
Cu Florentin Beznea jucam mult in camin. Iar in concurs, erau mari orgolii la orice intalnire directa. Dar ii urmaream rezultatele partidelor si ma bucuram de victoriile lui ca si de ale mele.

• La ce turnee de go ati participat? Ce partide v-au ramas in memorie?

De participat am participat la aproape toate turneele organizate in Bucuresti pe perioada studentiei. Si prin provincie in limita banilor disponibili. In mod deosebit imi aduc aminte de un Campionat National pe echipe la Brasov, unde cu Bob Lamming la prima masa si cu putin noroc am reusit un loc pe podium. Si de Congresul de Go de la Tuchola in '95 care a fost aproape prima mea iesire in strainatate. Iar partide mi-au ramas in minte doua, pe care le-am castigat (acum pot sa recunosc) fara alt merit decat acela de a ma tine de adversari precum buldogul. Una la Bogdan Campianu (el era 3 dan iar eu 1 kyu). Bogdan isi facuse un mare moyo central in stilul lui, iar eu am castigat spre final cu o strapungere norocoasa. Gustul victoriei il tin si acum minte: batusem un 3 dan in concurs! O alta castigata la Radu Baciu (el 4 dan eu tot 1 kyu). Radu , intr-un semeai, alesese o varianta incorecta, desi ulterior mi-a demonstrat ca o calculase si pe cea buna. Nu stiu ce a fost: oboseala, presiunea jocului, sau poate usoara relaxare data de diferenta de valoare dintre noi. Cert e ca a pierdut, iar eu am clamat fericit victoria. Chiar prea fericit, pentru ca am fost putin arogant in comentariile post partida, lucru de care mi-a rusine si acum. Putin respect fata de ceea ce insemna Radu si fata de ceea ce se intamplase in partida s-ar fi cerut. Dar, la momentul ala, din pacate, nu prea cunosteam termenul respect.

• O amintire speciala legata de go?

O amintire amuzanta. Intr-o zi, jucand pe faleza (eram in perioada de maxima performanta), m-am intalnit cu un fost cunoscut din perioada mea sahista. El, o persoana dealtfel de o capacitate deosebita, continuase cu sahul si era deja maestru sau chiar maestru international. M-a intrebat de ce m-am lasat de sah si m-am apucat de GO si retin figura lui mirat-neincrezatoare cand i-am spus ca GO-ul are o adancime si o frumusete pe care n-am vazut-o niciodata la sah. Ma rog, asta era (si este) parerea mea. Dar avand in vedere ca n-am fost un sahist stralucit, aici s-ar putea gasi oameni care sa ma contrazica.

• Inca mai jucati go? De ce?

Am revenit la GO, dupa o lunga pauza. Insa am abandonat aspectul competitional. Am incercat sa merg la concursuri, dar mereu s-a gasit ceva mai important de facut. Asa ca ma multumesc cu jucatul neoficial, in special pe Internet. Iar entuziasmul este legat in special de dorinta de a juca partide mai frumoase si foarte putin de a invinge pe cineva, sau de a obtine un anumit rang.


Crisi Zamfirache