TAS. episodul 1

In decembrie 1983 am gasit in revista 'Stiinta si Tehnica' un articolas care constituia primul episod din multele care au urmat si in care Gheorghe Paun, un matematician pasionat de jocurile logice, prezenta un joc necunoscut la noi, cu bile albe si negre puse pe un caroiaj ortogonal de linii; initial am crezut ca era vorba de jocul de dame, pe care eu il jucam cu pasiune pe tabla de sah folosind pulurile de la table. Dar era cu totul altceva, mi-am dat seama de asta mai tarziu, urmarind articolele lui din revista. La vremea aceea eu jucam sah de multa vreme, aveam categoria I si incercam sa-mi fac norma de puncte ca sa fiu avansat la 'candidat de maestru'. Nu numai ca nu am reusit niciodata sa fac aceasta norma, dar de cand am jucat prima partida de go am renuntat complet sa joc sah si nu m-a mai interesat niciodata acest joc.
Cu adevarat dependent de go am devenit citind articolele aceluiasi Gh. Paun din alta revista: suplimentul Flacara Rebus. Asta s-a intamplat prin vara anului 1984, dupa ce am terminat facultatea, mi-am luat examenele si m-am angajat. Pina atunci jucasem multe partide cu un prieten dar acela nu era go; ne intreceam fiecare sa facem 'garduri' din pietre, inchizand o bucata cat mai mare din tabla de joc. Nu intelesesem deloc ce era go-ul. Abia cand am rezolvat primele probleme de viata si moarte si dupa ce am pus pe tabla primele partide ale unor profesionisti japonezi am inteles ca pina atunci fusesem 'alaturi de problema' ! Marturisesc ca si acuma, dupa 25 de ani de jucat, ma simt tot asa, dar in alt sens, spiritual.
In primavara anului 1986 am aflat ca nu sunt singurul individ din Galati care se juca cu nasturii albi si negri pe tabla cu intersectii. Intr-un numar din revista Flacara Rebus am citit ca un tip din Galati numit Bogdan Creanga a rezolvat, cu o frumoasa si completa analiza, o problema de viata si moarte si a castigat un exemplar xerocopiat a unui manual de go. Mai precis, era vorba de "Whats your rating". Evident ca am vrut sa-l cunosc pe tip si mai ales , sa-mi arunc ochii pe o carte adevarata de go. Nestiind cum sa dau de el, l-am contactat intai pe Paun, apoi pe George Stihi, iar acesta mi-a spus ca in fiecare duminica dimineata, la ora 10, cativa galateni se intalneau intr-o sala din casa de cultura a sindicatelor. In urmatoarea duminica, eram la casa sindicatelor, intreband pe toti cei intalniti unde este sala in care functioneaza clubul de go. Nimeni nu cunostea un asemenea club si nu stia sa ma indrepte. Numai ca tot umblind pe coridoarele si scarile de la intrare, am vazut un pusti, care parea de liceu, care ducea in mana o sacosa din plastic. Ei, si in sacosa, ce credeti ca am zarit, destul de neclar? Capacul - inconfundabil - al cutiei de carton al jocului de go. Sigur ca l-am 'interceptat' chiar acolo si l-am rugat sa-mi spuna si mie unde se duce. Asa l-am cunoscut pe Sorin Balaban. Apoi, si pe ceilalti: Bogdan Creanga, Kuki Gamulea, Turcu, si doi ingineri de la IMEH, Buzea si Stratan.
Si de atunci, joc. Sau ma joc de-a goul pentru ca, tehnic, am ramas destul de rudimentar. Spiritual insa, joaca asta m-a transformat complet, maturizandu-ma mai bine decat orice experienta umana pe care am trait-o.